Am gasit astazi in feed-ul facebook-ului imaginea de mai jos. Mi-a placut foarte mult , m-a facut sa zambesc si mi-a adus aminte de un moment pe care il tin strans, doar-doar o sa il pastreze mereu intr-un sertar cu ganduri fericite.
Intrebarea se petrecea intr-o zi in care eu si mama vizitam libraria noastra preferata. Domnii care o detin si care isi fac intotdeauna simtita prezenta acolo au devenit, dupa ani de zile de vizite, un soi de cunostinte :)
Mama, incantata sa se reintalneasca cu doamna librariei, o intreaba cum ii merge, ce mai face, nu a mai vazut-o de mult. Intrebarea la care doamna, spune zambind vesel de pe fotoliu de unde rasfoia o carte: sunt fericita!
"Sunt fericita" care acum poate suna dubios, un raspuns nepotrivit, desi noi intre noi astia autoinduisi cu fericire nu gasim nimic nepotrivit in asta :) dar in acel moment in care cuvintele curgeau cu repeziciune si entuziasm niciun raspuns nu parea mai potrivit pentru context, pentru jovialitatea discutiei si persoanele care participau.
Imi amintesc ca era o seara de noiembrie friguros si usor fulguitor si in timp ce mergeam pe strada, dupa intalnire, ma gandeam, de-a dreptul uimita si incantanta: cum sa te intrebe cineva ce faci, cum esti, si tu sa raspunzi ca esti fericita? Cum-sa-spui-ca-esti-fericita-la-o-intrebare-atat-de-banala?
Si sa fie un raspuns foarte sincer, evident in tot ce zici si faci!
M-am invatat sa ma feresc de generalizari, insa observ ca am facut din fericire ceva atat de indepartat si de bine construit incat ne e greu sa il vedem zilnic. Cand ea e ceva .. atat de usor!
De-atunci mi-am propus eu sa mai aprofundez un strop de fericire, pana cand pot sa raspuns si eu in loc de "bine" cu fericire :)
.
.
jo
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu